Centrul Spiritual Manresa
Artă și spiritualitate

Picturi din hol

Cinci fresce din holul Centrului Manresa, ilustrând momente-cheie din Exercițiile Spirituale ignațiene.

Chemarea Regelui Veșnic

Chemarea Regelui Veșnic

„Să ne gândim la cuvântarea pe care Cristos, Domnul nostru, o ține către toți slujitorii și prietenii săi, pe care îi trimite într-o astfel de misiune, cerându-le să dorească să-i ajute pe toți în a-i conduce, în primul rând la cea mai mare sărăcie spirituală — iar dacă Maiestatea Sa dumnezeiască ar fi slujită și ar binevoi să-i aleagă — și la sărăcia materială; în al doilea rând, la dorința de ocări și dispreț, pentru că din aceste două lucruri se naște umilința, astfel încât să fie trei trepte: prima, a sărăciei opusă bogăției; a doua, ocările și disprețul, opuse faimei lumești; a treia, umilința opusă trufiei; și, de la aceste trei trepte, să fie conduși către toate celelalte virtuți." (Sf. Ignațiu de Loyola, Meditația celor Două Steaguri, Exerciții Spirituale, nr. 146)

Dușmanul firii omenești

Dușmanul firii omenești

„Să mă gândesc la ce cuvântare le ține (Dușmanul Firii Omenești) și cum îi îmboldește să azvârle năvoade și lanțuri; și mai întâi să-i ispitească cu pofta de avuții, cum se întâmplă cel mai adesea, ca să ajungă mai ușor la faima deșartă a lumii; și apoi, la o trufie mai mare; astfel încât prima treaptă să fie cea a avuțiilor, a doua cea a faimei, a treia cea a trufiei, și, de pe aceste trei trepte, îi conduce la toate celelalte vicii." (Sf. Ignațiu de Loyola, Meditația celor Două Steaguri, Exerciții Spirituale, nr. 142)

Contemplația Întrupării

Contemplația Întrupării

„Să-mi înfățișez istorisirea celor pe care le am de contemplat; care aici este cum cele trei Persoane dumnezeiești scrutau întinderea sau rotunjimea lumii plină de oameni și cum, văzând că toți coborau în iad, hotărâseră din veșnicia lor ca cea de-a doua Persoană să se facă om pentru a mântui neamul omenesc; și astfel, la plinirea timpurilor, îl trimit pe sfântul înger Gabriel la Sfânta Fecioară." (Sf. Ignațiu de Loyola, Exerciții Spirituale, Contemplația Întrupării, nr. 101–102)

Manresa

Manresa

„La Manresa, unde rămase aproape un an, după ce începu să fie consolat de Dumnezeu și văzând roadele dobândite îngrijindu-se de suflete, renunță la nechibzuințele la care s-a dedat până atunci […] De multe ori și pentru mult timp, fiind în rugăciune, vedea cu ochii lăuntrici umanitatea lui Cristos sub chipul unui trup alb, nici prea mare, nici prea mic […] A văzut-o și pe Sfânta Fecioară, într-un chip asemănător […] Se poate spune doar că primi o mare limpezime a priceperii, astfel încât, de-a lungul întregii sale vieți, până după șaizeci și doi de ani, punând la un loc toate binefacerile primite de la Dumnezeu și toate lucrurile pe care le-a învățat, nu s-ar putea asemui cu ce a primit atunci deodată." (Sf. Ignațiu de Loyola, Istorisirea Pelerinului, nr. 29–30)

Lupta spirituală

Lupta spirituală

„Îi este propriu lui Dumnezeu și îngerilor săi, în mișcările lor interioare, să dăruiască veselia adevărată și bucuria spirituală, îndepărtând toată întristarea și tulburarea pe care le provoacă dușmanul; iar acestuia îi este propriu să lupte împotriva unei astfel de veselii și consolări spirituale, cu motive neîntemeiate, amănunte inutile și înșelăciuni neîncetate." (Sf. Ignațiu de Loyola, Reguli pentru Discernerea Spiritelor, nr. 328–329)

Autori și realizare

Frescele din hol au fost pictate de pr. Marian Furtună.